Lifelong Learning Programme

This project has been funded with support from the European Commission.
This material reflects the views only of the author, and the Commission cannot be held responsible for any use which may be made of the information contained therein

Also available in:

Databases

Homepage > Databases > Publications

Publications

back to the list

Document Typology: Web Article
Methodology addressed by the publication:Narrative medicine
Title of document: Aspecte ale îngrijirii bolnavului de cancer
Name of author(s): Gabriela Clement
Name of publisher: http://psihologia.wordpress.com
Language of the publication: Romanian
Language of the review: Romanian
Summary:
Articolul prezintă implicaţiile relaţiei dintre medic si pacient atunci când pacientul este bolnav de cancer. În cazul acestui tip de pacient este indicat ca relaţia dintre el şi doctor să se axeze pe sinceritate.
Bolnavul de cancer are nevoie de o explicaţie clară privind boala lui. Informaţiile trebuie să fie oferite individual, cu mare grijă şi tact, avându-se în vedere a se transmite exact ceea ce bolnavul doreşte cu adevărat să ştie: „să se explice totul în cuvinte alese cu grijă şi bineînţeles adaptate la situaţia respectivă, nu dintr-o dată, ci în cursul a mai multor convorbiri” .
Diagnosticul trebuie prezentat într-o formă uşor de înţeles, astfel încât comunicarea să fie posibilă şi mai ales utilă.
Comunicarea eficientă în relaţia medic-pacient va conduce la întreţinerea speranţei şi la o colaborare utilă şi sinceră, ce va avea un efect favorabil asupra evoluţiei bolii. Medicul va avea satisfacţia unei munci bine realizate, iar bolnavul va fi capabil să privească în faţă noua realitate şi să primească ajutorul de care are nevoie.
Având în vedere că bolile canceroase se asociază cu lipsa de speranţă, temeri în ceea ce priveşte pierderea vieţii, bolnavul de cancer îşi pune toată speranţa în medicul specialist (oncolog), de la care aşteptă, dincolo de tratamentul prescris, apropiere, căldură, atenţie şi încurajare.
Se întamplă, deseori, ca relaţia dintre pacient şi medic să fie una precară şi astfel primind mai puţină atenţie, izolarea lui va creşte şi mai mult. Pe de altă parte unele cadre medicale se pot simţi insuficient motivate, frustrate din cauza faptului că “bolnavii de cancer” nu pot fi incadraţi ca “succese clinice”.
Căutarea dorinţei de însănătoşire a bolnavilor se poate realiza şi prin efectele terapeutice favorabile, obţinute prin mecanismul placebo, psihoterapia de grup şi procedeele psihanalitice.
În ceea ce priveşte mecanismul placebo, un rol esenţial îl au următoarele: ştiinţa medicului (sau a vindecătorului); remediul terapeutic (medicamentul placebo); personalitatea medicului. Încrederea bolnavului în posibilităţile ştiinţei medicale are un rol mai puţin semnificativ. Mai importantă este credinţa în remediul terapeutic folosit.
Prezenta preotului este, de multe ori benefică pentru pacienţi. Un alt rol important îl are psihoterapeutul care colaborează şi comunică permanent cu medicul specialist, care se ocupă de îngrijirea bolnavului, pentru a-l putea ajuta eficient pe pacient.
Terapia de susţinere este de asemenea indicată în îngrijirea bolnavului de cancer. Acest tip de tratament se axează pe construirea unei relaţii stabilite cu obiectul şi pe promovarea sentimentului de securitate, prin întărirea ego-ului şi încurajare generală.
Mulţi alţi specialişti oncologi sunt de părere că o combinaţie între tratamentul standard – chirurgie, chimioterapie, radioterapie, imunoterapie etc. – şi cel suportiv (paleativ) – psihologic, psihoterapeutic etc. – oferă cele mai mari şanse de a menţine calitatea vieţii pacientului.
Reviewer's comments on the document:
Acest articol oferă cel mai bun exemplu privind modul în care relaţiile dintre medici şi pacientii care suferă de cancer sunt construite şi, de asemenea, importanţa altor actori în viaţa pacientului, cum ar fi psihoterapeutul, preotul, grupurile de sprijin, etc.
Where to find it: http://psihologia.wordpress.com/2008/01/16/aspecte-ale-ingrijirii-bolnavului-de-cancer/

back to the list