Lifelong Learning Programme

This project has been funded with support from the European Commission.
This material reflects the views only of the author, and the Commission cannot be held responsible for any use which may be made of the information contained therein

Also available in:

Experiences

Training > Experiences

Personal Experience

back to the list

Exercitii de respiratie

Raluca Ghitescu
Language: Romanian
Country: Romania
Typology: health care professionals
Text:
Sebastian este un tanar de 23 de ani, cu care am stat de vorba in una din zilele in care imi desfasuram activitatea de practica medicala pe perioada verii, intr-o sectie de recuperare respiratorie. Diagnosticat in urma cu 2 ani cu astm bronsic alergic, pentru care a urmat tratament, s-a internat deoarece crizele de astm s-au acutizat, iar tratamentul si-a pierdut din eficienta . Mai nou, se confrunta cu alte doua simptome: oboseala puternica datorita recurentei crizelor pe perioada noptii si anxietate chiar in afara episoadelor de sufocare. Anxietatea nu o corela cu vreun eveniment recent care ar fi declansat-o, o declara mai mult ca fiind o defulare. Desi deschis si jovial la inceputul dialogului, devine usor tensionat si serios cand recunoaste simptomul psihologic. Imi pare ca este dispus sa declare niste simptome, dar nu si sa faca dezvaluiri launtrice. Imi atrage atentia tocmai atitudinea sa, iar nu simptomul , pe care il privesc ca fiind normal in contextul disfuctiei respiratorii pe care o acuza. Din acest punct incerc sa deschid un dialog axat pe povestea lui de viata, aducandu-i in vedere faptul ca exista o relatie stransa intre tensiunile emotionale si functia respiratorie, iar un stimul emotional ca factor declansator al crizelor asmatiforme poate sa fie mascat de factorul alergic, asa incat cauza acutizarii crizelor sa fie o stare emotionala intensa si brusca. E posibil sa fie necesara interventia psihologica pentru ameliorarea simpomelor psihice, iar nu o schimbare de tratament pentru factorul alergic. Imi raspunde afirmativ cand il intreb daca a existat in trecutul sau vreun eveniment care sa il fi influentat puternic emotional. Caut sa fiu prudenta si sa gasesc o cale care sa il ajute sa se deschida, de aceea nu ii cer detalii pe moment. Il indemn sa-si reaminteasca cand si cum a resimtit primele dificultati de a respira. Mi-a relatat ca primele acuze au aparut in copilarie sub forma unor raceli frecvente, dar neinsotite de febra, cu nas infundat si senzatie de apasare in piept. Ii cer sa-si aminteasca daca exista un factor emotional si daca acesta se corela cu episoadele de lipsa de aer si ii ofer cateva variante de raspuns ajutatoare. Mi-a relatat ca tatal sau nu avea rabdare sa il asculte, ii fura dreptul la cuvant, la initiative proprii si ii vorbea pe un ton autoritar, iar daca plangea, il lovea si il ameninta. Se pare ca reprimarea plansului si atitudinea tatalui i-a luat aerul si i-a dezvoltat treptat o stare emotionala de insecuritate care a adus cu sine si dificultatile respiratorii si i-a conturat caracterul introvertit. Si-a gasit refugiul in studiu, a avut grija sa fie un elev model si sa caute sa-si castige increderea in fortele proprii prin munca depusa, devenind dependent de aprobarea celor din jurul sau. Insa problema de origine l-a invalidat treptat pe plan social, datorita unei persistente stari de insecuritate. Asa incat, desi a absolvit facultatea, se confrunta cu teama de a se afirma, are o prietena fata de care nu a avut curajul sa-si marturisesti acest handicap, pe care reuseste cu succes sa il lase sa treaca nevazut. Este pandit din toate partile de pericolul destainuirii, ii este teama de el insusi. Se oglindeste in rezultatele muncii sale, insa suferinta copilului ranit se manifesta prin niste crize de astm ca un strigat reprimat. Se vede incoltit, nu are alta cale de scapare, asa incat se vede nevoit sa priveasca adevarul in fata. In tot acest timp am adoptat o atitudine relaxata si neutra, il ascult cu calm, rabdare si atentie incercand sa-i castig increderea, sa-i creez o ambianta psihologica propice, sa-i ofer sansa sa isi gaseasca singur curajul marturisirii, pe care eu incerc sa-l provoc prin oferirea unor alternative de raspuns si aducandu-i drept exemplu cazuri similare cu ale sale. I-am vorbit despre importanta psihoterapiei in tratamentul adjuvant al astmului bronsic de natura psihologica si i-am indicat pentru inceput sa faca singur zilnic exercitiul acceptarii fata de propria sa dificultate si exercitiul iertarii fata de tatal sau printr-un jurnal al experientelor traumatizante si pozitive traite in trecut si prezent, apoi i-am sugerat sa caute sa se deschida fata de prietena lui. In felul acesta mi-am dorit sa il ajut sa constientizeze fata de el insusi importanta unui dialog interior armonios, pe care sa l-ar putea ulterior dezvolta impreuna cu un psiholog. In urma scurtelor intrevederi zilnice, in care am incercat sa deschid o relatie bazata pe incredere si prietenie, mi-a fost dovedit inca o data faptul ca gesturile mici fac diferenta. E suficient sa te apropii de celalt cu mai multe atentie si deschidere. Din acest punct, dialogul se transforma in loc de intalnire si comuniune, apoi in loc de vindecare, pentru ca fiecare va primi inevitabil ceva pentru sine, chiar din clipa in care va cauta sa ofere din omenia sa. Nu stiu care va fi parcursul lui Sebastian, el singur va sti sa decida ce are nevoie, insa l-am vazut respirand profund usurat, iar asta a insemnat, pentru amandoi, un mare pas.


Your comments are welcome.
Fill the form and click "Send message".

PASSWORD (*required)

NAME (*required)

COUNTRY (*required)

TYPOLOGY (*required)

Message